marți, 29 decembrie 2009

Vrei sa plangi impreuna cu mine ?

Eu nu plang. Cred ca asa spunem toti. Insa mai cred ca toti facem asta. Si tu plangi uneori , recunoaste. Eu nu plang. Dar cand o fac....plang pentru ca ma gandesc la tine. Plang pentru ca mi-e dor. Plang cand sunt dezamagita. Plang pentru ca mi-au spus ca Mos Craciun nu mai exista (dar eu tot nu ii cred). Plang atunci cand pleci. Plang pentru ca stiu ca nu o sa mai vii. Plang cand vad ca visele se spulbera. Plang cand vad suferinta . Plang atunci cand uiti cine sunt. Plang ...pentru ca oamenii nu mai cred in nimic.
Iar acum o sa ma crezi o plangacioasa...

luni, 23 noiembrie 2009

Scrisoare


E doar o alta zi. Frunzele se lasa rostogolite de vant pe pamantul rece. E doar o alta toamna, dintr-un alt an. Ma plimb prin parc de nebuna , poate pentru ca ador fosnetul frunzelor uscate atunci cand trec printre ele , poate sa inspir adanc aerul rece, poate ca sa te caut pe TINE. Da, pe tine , cel pe care nu il cunosc ... privesc in jur si ii privesc pe oamenii care trec pe langa mine , dar nu esti Tu printre ei . Ma uit atent, ii privesc in ochi , ma asigur ca nu esti tu. Vreau sa te gasesc. Pentru ca stiu ca si tu ma cauti. Sper sa nu renunti. Eu nu voi renunta. Iar daca nu o sa te gasesc niciodata , nu o sa regret ca te-am cautat , pentru mine ai fost cel la care nu am ajuns, dar cel pe care l-am visat mereu; cel cunoscut , dar invaluit in mister ; cel asteptat , dar nu si cel gasit ...cel pe care il iubesc, dar pe care nu il voi avea. Aceste lucruri ma intristeaza. Ma asez pe o banca veche din lemn si privesc cu vine seara si cum ceata invaluie orasul. Imi place ceata. Luminite se aprind peste tot, peste o luna va veni Mos Craciun. Ma intreb oare ce o sa imi aduca ...poate multi, multi fulgi de nea , poate un sunet de clopotel , poate un colind cantat de copii cu obrajii rosii...sau zambetul mamei cand o sa ma vada inapoi acasa ...intotdeauna o sa ma intorc acasa de Craciun.

Imi e frig. E tarziu deja, am ramas doar eu pe aici. Sunt multumita , te-am cautat si sunt convinsa ca te voi gasi! ...hm ...pe jos e o hartie rosie, iese in evidenta in culorile moarte ale toamnei ....ridic hartia si incep sa citesc. Oare e de la TINE? ...parcurg randurile repede ca apoi sa citesc iar si iar ...e multa tristete in cuvinte putine si simple. Esti singur , neinteles. Te simti cateodata tradat. Poti fi alaturi trup si suflet de cineva , poti iubi cu adevarat, poti sa faci pe cineva fericit doar printr-un zambet de al tau , o imbratisare , un cuvant. Stiai asta ? Dar oare tu poti fi fericit ? ... ma intreb.

Incep sa iti scriu. Desi simt cum imi ingheata degetele.

" Nu mai avea regrete ...lasa-le sa moara odata cu celalalte lucruri rele: minciuna, manipulare, tradare, prefacatorie. Nu mai cauta in tine pe cel care nu esti. Nu te mai razbuna. Iarta-i pe cei care te-au ranit. Cere-ti iertare celor pe care i-ai ranit. Nu iti mai trada sufletul. Sufletul tau nu minte . Lasa-l la lumina. Nu il ineca cu reprosuri si pareri de rau, trecut si razbunare, tradare si suferinta. Fii cine esti tu cu adevarat, vei fi fericit atunci. Lasa-te iubit ....lasa-ma sa te iubesc. Iubeste-ma. Pe mine. Sau pe altcineva. Dar iubeste si nu te mai indoi , nu te mai juca cu sentimente.

Gaseste-ti linistea. Bucura-te ....de o partida de biliard , de ultimul pahar de cola , de tigara fumata cand te trezesti, bucura-te............... de un afurisit de meci, de faptul ca despre tine scriu. Vino cu mine ! Uita de tot. Tine-ma de mana. Nu o sa iti dau drumul. Nu am sa te las , voi fi acolo pentru tine. Saruta-ma si ....regaseste-te. "

Impachetez biletul si ii dau drumul. Vantul o sa ti-l aduca .

luni, 12 octombrie 2009

Eu si Toamna

E tarziu ..inspre dimineata. E o liniste covarsitoare. Nu se mai aude nimic , parca timpul s-ar fi oprit demult in loc. Ma copleseste dorul. Dorul de tot. Demult , candva , puteam sa fac oamenii sa rada. Puteam sa ii fac sa ma priveasca in ochi si sa ii fac sa simta viata. Ca inca nu au pierdut, ca inca mai au o sansa sa fie fericiti. Dar timpul asta a trecut. Acum am ramas doar eu. Si toamna.

joi, 23 iulie 2009

empty

Nu incerca sa imi luminezi calea , vei esua oricum. Nu incerca sa imi vorbesti, cuvintele tale vor deveni niste soapte , care treptat , se vor stinge in tacere ...voi face din lumina, intuneric; din liniste , furtuna. Voi castiga oricum.
Atunci cand sufletul imi va fi ars de durere si inima prefacuta in piatra, te voi sterge din gandurile mele. Voi pune dragostea mea pentru tine intr-un cavou de sticla pe care il voi arunca in strafundurile intunecate ale fiintei mele. Gustul buzelor tale , atingerea , caldurea trupului tau vor ramane acolo, intacte, nimic nu le va atinge, nimic nu le va aduce inapoi.
Suflete impletite... si sfasiate pentru iluzii, indoieli si renuntare. Soapte de " te iubesc", farame de parfum si vise de nopti magice. Imbratisari perfecte, zambete dulci si strangeri de mana. Noi doi , locuri tainice si vise. Bulgari de zapada, brazi de Craciun, miros de iarba si valuri de mare. Le pun acolo. Le inchid. Le dau drumul...Cad... In urma lor cad si lacrimi, sperante desarte si gusturi amare. Gata. S-a terminat. Nu mai e nimic. Raman doar eu... cu trecutul intr-un cavou , cu viitorul pierdut printre stele... Chiar si o parte din mine s-a pierdut.
Cosmaruri, confuzii, regrete. Locuri pustii, nopti triste si ganduri reci. Am inghetat lacrimile. Am sigilat amintirile. Mi-am controlat gandurile ce ma duceau la tine. Am preferat astea in locul nebuniei. Nu m-am pierdut pe mine insami... am castigat. Am platit pretul.

luni, 27 aprilie 2009

Inceputuri ( partea a II-a )

        Se legana intinsa intr-un hamac si privea stele ,erau atat de departe de ea , dar nu asta conta , important era ca se putea bucura de acel moment de liniste,putea savura fiecare clipa , fiecare sunet , chiar si soaptele adierii unui vant lin si cald de primavara. Era una dintre putinele clipe in care nu analiza nimic , lasa tainele sa stapaneasca fiinta ei , gandurile i se pierdeau  jucause printre frunzele copacilor, iar degetele rupeau fire de iarba a caror mireasma o inspira. Astfel de momente durau putin ,insa erau atat de perfecte … privirea ei era ratacita , in ochii ei negrii se oglindeau universuri indepartate, insa ceea ce ea nu stia inca, urma sa fie menirea ei in universul in care supravietuia. Un fior o cutreiera, fara sa stie de ce , atunci se intrerupse momentul acela magic de liniste si perfectiune, iar noi ganduri si sentimente ii invaluia fiinta. Era deosebita …si in sfarsit ea incepuse sa fie constienta de imposibilitatea ei de a fi ca si ceilalti, gand care ii sterse linistea de pe chip. Se ridica incet, privirea ii era trista si rece … cateva suvite din par ii aluneca pe fata palida si perfect conturata…

        “ Candva, o sa realizezi cine esti… Atunci vei stii ca tu esti singura care poate sa schimbe ceva …ca tu esti singura care poate salva tot sau poate blestema tot… ca nu e nimeni care sa iti ia povara atunci cand gresesti, ca nu e nimeni care sa vada ceea ce tu salvezi…tu o sa creezi regulile, insa vor fi regulile pe care tu le vei urma; nu e nimic mai prejos decat a-ti incalca propriile reguli, insa nu uita : ai intotdeauna libertatea de a alege. Intre bine si rau. Indiferent de alegere…vei fi de neinvins…”

        Visul se repeta mereu.Cineva ii spunea asta mereu. Cineva din vis.Aceeasi voce. Mereu.

        Pornise incet inspre casa, furioasa din cauza pierderii seninatatii sufletesti si era invidioasa …” daca eu nu pot privi senina stelele cerului , atunci , nimeni sa nu poata !” …stranse din pumni si se indeparta…

        Un val de nori acoperi cerul, iar leaganul se misca din nou…


( va urma ) 

marți, 7 aprilie 2009

Inceputuri ( partea I )

Se plimba aiurea pe strazi incercand sa isi aduca aminte lucrul pe care si-l dorea ultima data , insa nu putea nici macar sa mai tina sticla de vodka pe care o avea in mana , asa ca o arunca, oricum era aproape goala , la ce folos sa o mai duca cu el ?... sunetul de sticla sparta ii invada mintile pentru catva timp, din nefericire doar pentru catva timp. Stropii de ploaie , reci si mari il loveau neintrerupt, insa nu conta asta…” esti un gunoi” ii rasuna in minte , cuvinte spuse batjocoritor de tatal sau…” ai reusit vreodata sa faci ceva bine?” vorbe spuse printre hohote de prietenul lui… priviri rautacioase, vorbe soptite in urma lui , camera din pivnita plina de panze de paianjeni si praf, mirosul de saracie, “ mama ta a murit”, “mama ta a murit “ , “ mama ta a murit” … un ecou care se repeta la nesfarsit si nu se mai indeparta odata ! …privirea inocenta din ochii de copil de 6 ani, care incerca sa inteleaga ce inseamna “ a murit”, apoi caldura lacrimilor care curgeau pe obraji si imaginea unui mormant fara flori, cu o cruce din lemn putrezita si fara culoare. Vroia cu disperare sa se trezeasca din acel cosmar, vroia sa creada ca e un cosmar, trebuia sa fie, “ nu, nu, nu! Nu e asta viata mea!”, acceptarea realitatii era ceva peste puterile lui, ii ura pe toti, pe toti ! Il tradasera toti, toti il abandonara, rase de el si apoi il sterse din mintile lor! Ei meritau pedepsiti , ei trebuiau sa simta durerea , fustrarea, scarba si ura , nu el ! Pasea tot mai furios si apasat, peste tot erau numai belti si noroi intr-un intuneric dens, insa exista ceva, zgomotul facut de niste pasi , oare erau ai lui ?... se opri, insa nu , nu erau pasii lui , zgomotul inca se auzea…Incerca sa fie cat mai lucid, era chiar , frica il facea sa fie, fir-ar, chiar nu inceta sunetul acela, ba chiar se apropia …simtea cum sangele ii circula nebuneste prin vene si cum ii scrasneau dintii. Faptul ca nu avea nimic de pierdut, decat viata lui mizera si fara valoare, dar si curiozitatea il facu sa se intoarca, trebuia sa vada cine e, daca e cineva …se intoarse …inima i se opri, ramase incremenit si fara vlaga …era de necrezut ceea ce vedea.



(va urma)

sâmbătă, 21 februarie 2009

chrash

Soapte rastite invaluie mintea mea, soapte semnificand mii de povesti spuse candva care se repeta la nesfarsit si care nu-mi dau pace. Ma bantuie dorinta de o linistite profunda, scapandu-ma de acest chin macar timp de o secunda, o pretioasa secunda ….vreau liniste. Nu vreau trecut, nu vreau viitor, vreau clipa de azi , vreau prezentul , vreau clipa de acum!...si totusi…ce e acum?...Nu vreau sa-mi pese, nu vreau sa simt, nu vreau sa aud…vreau liniste. Privesc in ochii oamenilor care trec pe langa mine si ii privesc pe fiecare in parte…fiecare are o poveste a lui, poveste pe care mi-o da mie, impovarandu-ma mai mult…pe urma devin absenti…raman doar eu, colectionand povesti. Nu vreau povesti , nu vreau sa cunosc, vreau uitare, vreau liniste. Ramane doar vantul taios si rece. Totul e inghetat si mort, e noroi amestecat cu fruze rupte si zapada murdara, gri. Copacii sunt strambi si parca vor sa ma incolaceasca, tinandu-ma prizoniera alaturi de radacinile lor incalcite si scortoase. Treptat , nu mai e nimeni in jur,e o pustietate tacuta si dureroasa , sunt doar eu cu povestile mele, niste vorbe goale. Deschid bratele si le dau drumul… e ca si atunci cand sufli o papadie si ramai doar cu tulpina in mana …ma eliberez si raman doar cu cicatricile. Cerul nu semnifica nimic , nu are nori, nici stele , e doar o pata indepartata care ma face sa ma simt mica si nesemnificativa intr-un gol imens, iar uitarea e cea care salveaza tot. Ma pierd in umbrele unor amintiri reci rupte din intunericul apasator, care invaluie trupul meu. Privirea imi e de sticla, e ca un cavou …fulgerator imi apare imaginea unui glob spart din care se scurge tot, candva era o lume mica in care ningea , iar acum sunt doar niste cioburi imprastiate. Inchid ochii si nu mai vreau nimic, doar liniste, vreau liniste…las totul in urma si cad la nesfarsit in abisul adanc…simt cum se spulbera tot in valuri ce se lovesc de stanci, un vag ecou al unor vise sparte imi rasuna ca un ultim gand …e liniste…