soapte din interior

Lumini se zbat, lumini se aprind, lumini se sting....jocul lor ma cuprind in mii de ganduri; mii de culori , mii de sclipiri care palesc incet , se sting in intuneric si tot ce imi ramane de facut e sa le pot privi. E un ciclu vesnic din care la sfarsit raman doar amintiri care devin parte din mine, cea asupra caruia se rasfrang. Asez lucrurile pe care le am in ordine ...liniste , dragoste, zbucium, nepasare, amintiri....amintiri , zbucium, dragoste , liniste, nepasare....sau poate nu au ordine , poate nici nu le am, dar ce e dragostea?....poate e gasirea sufletului pereche...dar ce e acela suflet pereche?....poate e recunoasterea sufletului tau intr-un alt suflet....dar daca nu te regasesti in niciunul?...sau in mai multe?..........poate sufletul tau pereche a fost impartit in bucati arcuncate intr-alte suflete, iar atunci nu e bine deloc pentru ca vezi ce ai fi putut sa ai , dar nu poti sa ai, esti incapabil sa ai , la fel de incapabil ca si atunci cand iti dai seama ca nu poti sa opresti caderea fulgilor din cer sau valurile spumegande ale marii mangaiand nisipul tarmului. Poate ca dragostea e....de fapt nu e , e doar atat ...doua persoane care stau in picioare fata in fata, unul tinand in mana o floare galbena, iar celalalt doua lumanari verzi in timp ce o ploaie molcoma de aminitri si regrete li se rasfrage pe fata, exact cum am citit candva. Amintiri ...sunt doar faptele de care am avut parte, fapte care confera stari , stari prin care se reflecta lumea in interiorul tau, iar daca esti impacat cu tine insuti poate ai parte de liniste...dar depinde de cat de multe lucruri sau fapte iti doresti pentru ca intotdeauna cand alegi sa faci sau sa ai ceva ramane posibilitatea sa fi avut altceva , acel altceva la care o sa te gandesti peste ani sau poate cand o sa ai nevoie de el ...asadar ai parte si de zbucium pentru ca intotdeauna trebuie sa alegi lucrurile la care trebuie sa renunti si lucrurile pe care sa le ai si nu e vorba doar de niste lucruri , ele pot fi si sentimente , persoane si tot ceea alcatuieste viata ta. Mai ramane nepasarea ... poate asta e un fel de renuntare , sau poate e atunci cand iti dai seama ca ai analizat si perceput totul intr-atatea feluri incat nici nu mai stii care e calea cea buna, sau te-ai saturat sa alegi , pt ca niciodata nu poti avea totul. Sau poti sa nu ai parte de toate acestea si sa cazi in strafundurile prostei... asta e calea cea mai usoara , numai ca nu toti putem sa alegem calea cea mai usoara...in fine. Tot ce avem e dreptul de a alege, sau de a avea tot ce alegem.

pasi

Deschid aripile si zbor spre real; insa aici , pe pamant , vantul e rece ; sufletul imi ingheata si inima odata cu el. Durerea vine si ea ca un fulger, rupandu-mi aripile… asadar cad. Pasesc …e tot ce mai pot face. Pasesc cu pasi mari, pasesc apasat, nu merg incet, dar nici nu alerg… oare inspre ce ma indrept? ...... putea-voi eu sa fiu una cu ei?...nu stiu… nu cred…as vrea sa pot, as vrea sa fiu, dar nu sunt…eu sunt doar EU…cea care am fost, care voi fi, care sunt. Privesc in jur, dar nu e nimic de vazut; e trist intr-un fel, poate fiindca eu vroiam sa fi fost…dar nu , nu e. E doar acea pustietate nesfarsita in intunericul profund care incearca sa ma subjuge. Sa renunt…sau nu…ma framanta acest gand intr-una si nu imi lasa linistea…oare cer prea prea mult?... Caut sa vad putina lumina , sa aud macar un freamat, o soapta; insa nu e nimic de auzit. As da orice sa pot auzi - macar pret de o secunda – o parte dintr-un cantec care se revarsa in valuri… sa-mi cante lin si sa-mi legene sufletul, ducandu-l intr-un loc cu lumina. Dar e doar o dorinta, un vis… aici ele nu isi au locul. Au fost sterse demult, inabusite de indiferenta si resemnare, nici macar ura…in acest loc nimeni nu e capabil sa simta nimic. Tot ce ramane e… un gol. O bucata care lipseste , fara de care nu poate fi infaptuit intregul. Inca pasesc…desi ratacita ma simt de o vreme…asadar hoinaresc… hoinaresc ca o straina de ceva ce ar fi trebuit sa imi para cunoscut. Ma simt fara valga si pasii imi sunt grei…vreau sa ma opresc. Nu vad nici un rost, nu stiu daca e, sau daca sa-l caut…nu stiu daca-mi pasa. As vrea sa privesc macar cum vantul spulbera cenusa a unui timp demult ars…inca pasesc , dar inchid ochii…incerc sa revad totul in mintea mea…insa nu mai conteaza…tot ce conteaza acum e sa nu renunt… sa pasesc incontinuu.