sâmbătă, 21 februarie 2009

chrash

Soapte rastite invaluie mintea mea, soapte semnificand mii de povesti spuse candva care se repeta la nesfarsit si care nu-mi dau pace. Ma bantuie dorinta de o linistite profunda, scapandu-ma de acest chin macar timp de o secunda, o pretioasa secunda ….vreau liniste. Nu vreau trecut, nu vreau viitor, vreau clipa de azi , vreau prezentul , vreau clipa de acum!...si totusi…ce e acum?...Nu vreau sa-mi pese, nu vreau sa simt, nu vreau sa aud…vreau liniste. Privesc in ochii oamenilor care trec pe langa mine si ii privesc pe fiecare in parte…fiecare are o poveste a lui, poveste pe care mi-o da mie, impovarandu-ma mai mult…pe urma devin absenti…raman doar eu, colectionand povesti. Nu vreau povesti , nu vreau sa cunosc, vreau uitare, vreau liniste. Ramane doar vantul taios si rece. Totul e inghetat si mort, e noroi amestecat cu fruze rupte si zapada murdara, gri. Copacii sunt strambi si parca vor sa ma incolaceasca, tinandu-ma prizoniera alaturi de radacinile lor incalcite si scortoase. Treptat , nu mai e nimeni in jur,e o pustietate tacuta si dureroasa , sunt doar eu cu povestile mele, niste vorbe goale. Deschid bratele si le dau drumul… e ca si atunci cand sufli o papadie si ramai doar cu tulpina in mana …ma eliberez si raman doar cu cicatricile. Cerul nu semnifica nimic , nu are nori, nici stele , e doar o pata indepartata care ma face sa ma simt mica si nesemnificativa intr-un gol imens, iar uitarea e cea care salveaza tot. Ma pierd in umbrele unor amintiri reci rupte din intunericul apasator, care invaluie trupul meu. Privirea imi e de sticla, e ca un cavou …fulgerator imi apare imaginea unui glob spart din care se scurge tot, candva era o lume mica in care ningea , iar acum sunt doar niste cioburi imprastiate. Inchid ochii si nu mai vreau nimic, doar liniste, vreau liniste…las totul in urma si cad la nesfarsit in abisul adanc…simt cum se spulbera tot in valuri ce se lovesc de stanci, un vag ecou al unor vise sparte imi rasuna ca un ultim gand …e liniste…