quixotic whisper

Mi-e dor de mine!

2012-01-25T13:39:00.000-08:00

Poate pentru ca e prea frig afara, sau poate pentru ca am obosit eu sa tot plec, azi am ramas acasa, dar tot cu dorinta de a pleca. In fine. Ideea e ca la un moment dat ma uitam prin mailuri, la corespondenta mea cu prietenii si cu familia si brusc mi-am dat seama: Doamne, ce dor imi era de mine! :)) Cred ca suna ciudat, dar asa e, mi-e dor de mine, cea care faceam masterat, disertatie prin mailuri, cea care impartea bancuri cu amicii, facea poze tuturor si le impartea pe urma sau trimitea email in plan scrisoare. Ba chiar am si gasit cateva pe post de jurnal in care organizam lumea, anii si lucrurile ce ar trebui sa se intample. Uff... mai erau si intrebarile mele vesnice :))

Acum au mai trecut cativa ani si am gasit singura raspunsurile, fara incercarea de a le mai cauta macar, inteleg lucrurile pe care nu mi le explicam si am facut o gramajoara din cele pe care mi le doream sa le fac. Oare am crescut? ( as putea eu oare?!?) ar trebui sa fiu mandra de mine? ar trebui sa cred ca am pierdut o parte din mine? hm...sunt putin confuza. :)

Time

2011-06-18T01:11:00.001-07:00

Au trecut 2 ani.

2011-05-18T15:20:00.001-07:00

Lasa-ma sa iti spun o poveste. Sau spune-mi tu una. Simpla, cu un final fericit. Poti?

Eu si Iarna.

2011-02-28T06:49:00.000-08:00

Primul fulg din ultima zapada.

Acopera-mi sufletul. E frig intr-o mare de lumina. Zapada, pura zapada. Pasi mari, grabiti sa o zdrobeasca. Pacat.

Ma tii de mana? Priveste totul. Am sa-ti arat. Ce? Iarna prin ochii mei.

Suflete albe coborand din cer, purificand orasul. Ma fascineaza. Felinarele lumineaza timid copacii goi, imbracati de nea. Frig. Si miros de nea. Imi va fi dor de iarna, mai bine as fugi cu ea. Vezi totul? O lume imaculata. Perfectiune. Dar nu. Nu vezi. Esti orb.

Opreste-te. Iau in pumnii mei zapada. E atat de rece…o gust. De mic copil pap zapada. Vrei? Iti intorci capul si ma tragi dupa tine. Hey…!

Prin par, mi s-au incalcit fulgii de nea. Zambesc. Imi place scrasnetul zapezii sub papucii mei. Tie? Dar tu nu il auzi. Esti doar grabit.

Ador anotimul asta. Oare pe unde mi-am lasat sania? Poate o sa imi sopteasca omul de zapada. Cu siguranta, la tara, pe undeva. Simti farmecul? Dar nu. Tu nu simti nimic. Nu ma intelegi. Esti un strain. Da-mi drumul!

Acum am mai ramas doar eu. Si Iarna.

2010-12-07T10:20:00.000-08:00

A trai pentru tine insuti e mai greu decat a trai pentru cineva.

Prea devreme?

2010-11-09T21:01:00.000-08:00

        Azi vreau sa vina Craciunul! Si ce daca e prea devreme?? Eu vreau zapada, cantece de Craciun, beculete aprinse pe strada, braduleti impodobiti. In noaptea asta doar asta am facut. M-am uitat la filme despre Craciun, la desene animate cu Craciunul, am ascultat cantece de Craciun si stiu ce voi face azi. Ma voi gandi cum sa decorez de Craciun, poate voi si incepe, voi face cd-uri cu melodii de Craciun, cu colinde, vreau mai multe filme! Anul asta o sa astept Craciunul mai mult ca de obicei. Nu ca pana acum nu l-as fi asteptat in fiecare an :)

        Eh...Craciunul asta...si eu care vroiam sa scriu inainte si despre toamna...dar m-am bucurat din plin de ea, ba chiar am facut si cateva poze prin parc, cateva plimbari - nu chiar cate as fi vrut eu...bine, mereu sunt eu in plan nemultumita, dar nu in sensul rau, ma bucur de cat am parte, doar ca vreau mai mult :D ....uff..!!
        Si uite asa e iarasi 7 dimineatza, iar mi s-a racit cafeaua, iarasi nu am dormit. Si ce dacaaa...nu pot dormi si ce dacaaa...noaptea e zi.....ta na na naaa...
       Am plecat. Poate il visez si pe Mosul. 8->

2010-09-10T13:06:00.000-07:00

I like this

2010-09-06T03:40:00.000-07:00

"Dragostea adevarata e credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi "

Charles Dickens, Marile sperante

2010-08-20T05:42:00.000-07:00

looking for...

My world

2010-08-20T03:35:00.000-07:00

Tu in ce lume traiesti ? Ai o lume a ta? Poate ca da , poate ca nu. Poate ca lumea ta e acolo unde ai copilarit, poate ca e intr-un loc pe care numai tu il stii , poate ca e acolo unde e persoana pe care o iubesti ...poate ca lumea ta e totul ...

Stii lumea aceea in care la 3 ani ti se spune la orice lucru pe care il faci " nu e voie , nu pune mana, ah doamne!... ti-am spus sa nu pui mana , uite ce ai facut " pe urma implinesti 7 ani dupa ce ai trecut de educatoarea caruia i-ai rupt rochia si pe care ai tras-o de par , sau care iti soptea poeziile cand erai la serbari si nici daca ti s-ar lua toate jucariile nu ti-ai mai aminti nici un afursit de vers din poezia aceea cu fluturi sau furnici. Deci ...incepe scoala si te gandesti ca astia chiar vor sa faca ceva cu tine , sa te puna intr-o cutie... si arunca in tine cu tot felul de cifre si ore si or sa iti interzica sa mai vorbesti cu tipul care mai devreme iti facea cu ochiul si propunea sa mergeti impreuna inspre casa , dupa orele de scoala. Urmeaza tot felul de experimente , care bineinteles presupun si unele pierderi cum ar fi niste ferestre, lacrimi, note proaste si pedepse. Si chiar si rochia vecinei, dupa un accident cu bicicleta, exact in momentul cel mai fericit, cand credeai ca poti sa nu mai te ciocnesti de fiecare copac.

A trecut ceva vreme de atunci si eu inca traiesc in lumea mea... putin cu capul in nori. Dar sunt fericita...atat timp cat inca alerg desculta prin beltile lasate de ploile de vara, cat inca citesc carti noptile, sau merg la tara ascultandu-mi parintii povestind, pierzand sirul povestilor lor, gandindu-ma cat ii iubesc... cat inca...pot sa vizez in lumea mea.

Dar...cum e in lumea ta?... nu-mi spune ca sunt singura care alerg prin belti...

Another me

2010-06-24T13:11:00.000-07:00

Sunt doar un vis uitat. Sunt singura care e acolo cand ai nevoie de cineva. Sunt singura pe care o uiti cand esti fericit. Sunt cea care aduce ploaia sau soarele si totusi…o frunza in vant. Sunt cea a caror soapte se aud in linistea dureroasa. Si cea pe a caror soapte le acopera vorbele in vant ale celorlati. Eu te invat sa speri, dar nu exista mai mare dezamagire decat mine. Iti arat cum e sa iubesti, dar sunt cea pe care o sa o urasti . Sunt cea nevinovata …insa eu voi purta toata vina. Sunt libera, dar prizoniera libertatii mele. Dau totul, primesc nimic. Sunt vie, dar apele imi vor inghiti cenusa.

Time

2010-06-18T13:18:00.000-07:00

A trecut un an.

drumul meu

2010-06-03T05:47:00.000-07:00

Vad lumea rupta in bucati. Plina de oameni care se autodistrug sau pe care ii distrug altii. Unde e lupta noastra? Unde am ingropat speranta, unde am ascuns lumina? Superficialitatea a preluat controlul. Totul e doar de suprafata, niste afurisite de aparente. Unde esti TU, cel adevarat? Poate suntem toti niste morti vii. Nu credem in nimic, nu luptam pentru nimic, nu traim pentru nimic. Si pana la urma… de ce am face-o?

Am mintea goala si oricat m-as stradui nu vad nici un sens, nici un drum, nici un plan. Unde sunt visele mele? Poate devin si eu un robotel , din acela fara vise si fara libertate, care isi pune singur limite, de frica sa nu se piarda de tot.

La rascruce de drum, stau si privesc in toate directiile. Pana la urma poate nu e nici un drum … poate sunt doar eu, singura, cautand un drum care nu exista,lasata in urma de toti. Ma simt pierduta …indoiala e scanteia care aprinde focul in toata fiinta mea, arzand pana si ultimul gram de incredere ce a existat vreodata. Inchid ochii si incerc sa soptesc o rugaciune, desi credinta imi e pierduta demult… “ te rog, da-mi puterea sa fiu libera, lasa-ma sa fiu eu”… si o sa imi gasesc drumul.

Ma ridic, ma scutur de praf si pornesc…in fata e doar intuneric.

Vrei sa plangi impreuna cu mine ?

2009-12-29T14:13:00.000-08:00

Eu nu plang. Cred ca asa spunem toti. Insa mai cred ca toti facem asta. Si tu plangi uneori , recunoaste. Eu nu plang. Dar cand o fac....plang pentru ca ma gandesc la tine. Plang pentru ca mi-e dor. Plang cand sunt dezamagita. Plang pentru ca mi-au spus ca Mos Craciun nu mai exista (dar eu tot nu ii cred). Plang atunci cand pleci. Plang pentru ca stiu ca nu o sa mai vii. Plang cand vad ca visele se spulbera. Plang cand vad suferinta . Plang atunci cand uiti cine sunt. Plang ...pentru ca oamenii nu mai cred in nimic.
Iar acum o sa ma crezi o plangacioasa...

Scrisoare

2009-11-23T16:52:00.000-08:00

E doar o alta zi. Frunzele se lasa rostogolite de vant pe pamantul rece. E doar o alta toamna, dintr-un alt an. Ma plimb prin parc de nebuna , poate pentru ca ador fosnetul frunzelor uscate atunci cand trec printre ele , poate sa inspir adanc aerul rece, poate ca sa te caut pe TINE. Da, pe tine , cel pe care nu il cunosc ... privesc in jur si ii privesc pe oamenii care trec pe langa mine , dar nu esti Tu printre ei . Ma uit atent, ii privesc in ochi , ma asigur ca nu esti tu. Vreau sa te gasesc. Pentru ca stiu ca si tu ma cauti. Sper sa nu renunti. Eu nu voi renunta. Iar daca nu o sa te gasesc niciodata , nu o sa regret ca te-am cautat , pentru mine ai fost cel la care nu am ajuns, dar cel pe care l-am visat mereu; cel cunoscut , dar invaluit in mister ; cel asteptat , dar nu si cel gasit ...cel pe care il iubesc, dar pe care nu il voi avea. Aceste lucruri ma intristeaza. Ma asez pe o banca veche din lemn si privesc cu vine seara si cum ceata invaluie orasul. Imi place ceata. Luminite se aprind peste tot, peste o luna va veni Mos Craciun. Ma intreb oare ce o sa imi aduca ...poate multi, multi fulgi de nea , poate un sunet de clopotel , poate un colind cantat de copii cu obrajii rosii...sau zambetul mamei cand o sa ma vada inapoi acasa ...intotdeauna o sa ma intorc acasa de Craciun.

Imi e frig. E tarziu deja, am ramas doar eu pe aici. Sunt multumita , te-am cautat si sunt convinsa ca te voi gasi! ...hm ...pe jos e o hartie rosie, iese in evidenta in culorile moarte ale toamnei ....ridic hartia si incep sa citesc. Oare e de la TINE? ...parcurg randurile repede ca apoi sa citesc iar si iar ...e multa tristete in cuvinte putine si simple. Esti singur , neinteles. Te simti cateodata tradat. Poti fi alaturi trup si suflet de cineva , poti iubi cu adevarat, poti sa faci pe cineva fericit doar printr-un zambet de al tau , o imbratisare , un cuvant. Stiai asta ? Dar oare tu poti fi fericit ? ... ma intreb.

Incep sa iti scriu. Desi simt cum imi ingheata degetele.

" Nu mai avea regrete ...lasa-le sa moara odata cu celalalte lucruri rele: minciuna, manipulare, tradare, prefacatorie. Nu mai cauta in tine pe cel care nu esti. Nu te mai razbuna. Iarta-i pe cei care te-au ranit. Cere-ti iertare celor pe care i-ai ranit. Nu iti mai trada sufletul. Sufletul tau nu minte . Lasa-l la lumina. Nu il ineca cu reprosuri si pareri de rau, trecut si razbunare, tradare si suferinta. Fii cine esti tu cu adevarat, vei fi fericit atunci. Lasa-te iubit ....lasa-ma sa te iubesc. Iubeste-ma. Pe mine. Sau pe altcineva. Dar iubeste si nu te mai indoi , nu te mai juca cu sentimente.

Gaseste-ti linistea. Bucura-te ....de o partida de biliard , de ultimul pahar de cola , de tigara fumata cand te trezesti, bucura-te............... de un afurisit de meci, de faptul ca despre tine scriu. Vino cu mine ! Uita de tot. Tine-ma de mana. Nu o sa iti dau drumul. Nu am sa te las , voi fi acolo pentru tine. Saruta-ma si ....regaseste-te. "

Impachetez biletul si ii dau drumul. Vantul o sa ti-l aduca .

Eu si Toamna

2009-10-12T20:54:00.000-07:00

E tarziu ..inspre dimineata. E o liniste covarsitoare. Nu se mai aude nimic , parca timpul s-ar fi oprit demult in loc. Ma copleseste dorul. Dorul de tot. Demult , candva , puteam sa fac oamenii sa rada. Puteam sa ii fac sa ma priveasca in ochi si sa ii fac sa simta viata. Ca inca nu au pierdut, ca inca mai au o sansa sa fie fericiti. Dar timpul asta a trecut. Acum am ramas doar eu. Si toamna.

empty

2009-07-23T05:19:00.000-07:00

Nu incerca sa imi luminezi calea , vei esua oricum. Nu incerca sa imi vorbesti, cuvintele tale vor deveni niste soapte , care treptat , se vor stinge in tacere ...voi face din lumina, intuneric; din liniste , furtuna. Voi castiga oricum.
Atunci cand sufletul imi va fi ars de durere si inima prefacuta in piatra, te voi sterge din gandurile mele. Voi pune dragostea mea pentru tine intr-un cavou de sticla pe care il voi arunca in strafundurile intunecate ale fiintei mele. Gustul buzelor tale , atingerea , caldurea trupului tau vor ramane acolo, intacte, nimic nu le va atinge, nimic nu le va aduce inapoi.
Suflete impletite... si sfasiate pentru iluzii, indoieli si renuntare. Soapte de " te iubesc", farame de parfum si vise de nopti magice. Imbratisari perfecte, zambete dulci si strangeri de mana. Noi doi , locuri tainice si vise. Bulgari de zapada, brazi de Craciun, miros de iarba si valuri de mare. Le pun acolo. Le inchid. Le dau drumul...Cad... In urma lor cad si lacrimi, sperante desarte si gusturi amare. Gata. S-a terminat. Nu mai e nimic. Raman doar eu... cu trecutul intr-un cavou , cu viitorul pierdut printre stele... Chiar si o parte din mine s-a pierdut.
Cosmaruri, confuzii, regrete. Locuri pustii, nopti triste si ganduri reci. Am inghetat lacrimile. Am sigilat amintirile. Mi-am controlat gandurile ce ma duceau la tine. Am preferat astea in locul nebuniei. Nu m-am pierdut pe mine insami... am castigat. Am platit pretul.

Inceputuri ( partea a II-a )

2009-04-27T14:51:00.001-07:00

Se legana intinsa intr-un hamac si privea stele ,erau atat de departe de ea , dar nu asta conta , important era ca se putea bucura de acel moment de liniste,putea savura fiecare clipa , fiecare sunet , chiar si soaptele adierii unui vant lin si cald de primavara. Era una dintre putinele clipe in care nu analiza nimic , lasa tainele sa stapaneasca fiinta ei , gandurile i se pierdeau jucause printre frunzele copacilor, iar degetele rupeau fire de iarba a caror mireasma o inspira. Astfel de momente durau putin ,insa erau atat de perfecte … privirea ei era ratacita , in ochii ei negrii se oglindeau universuri indepartate, insa ceea ce ea nu stia inca, urma sa fie menirea ei in universul in care supravietuia. Un fior o cutreiera, fara sa stie de ce , atunci se intrerupse momentul acela magic de liniste si perfectiune, iar noi ganduri si sentimente ii invaluia fiinta. Era deosebita …si in sfarsit ea incepuse sa fie constienta de imposibilitatea ei de a fi ca si ceilalti, gand care ii sterse linistea de pe chip. Se ridica incet, privirea ii era trista si rece … cateva suvite din par ii aluneca pe fata palida si perfect conturata…

“ Candva, o sa realizezi cine esti… Atunci vei stii ca tu esti singura care poate sa schimbe ceva …ca tu esti singura care poate salva tot sau poate blestema tot… ca nu e nimeni care sa iti ia povara atunci cand gresesti, ca nu e nimeni care sa vada ceea ce tu salvezi…tu o sa creezi regulile, insa vor fi regulile pe care tu le vei urma; nu e nimic mai prejos decat a-ti incalca propriile reguli, insa nu uita : ai intotdeauna libertatea de a alege. Intre bine si rau. Indiferent de alegere…vei fi de neinvins…”

Visul se repeta mereu.Cineva ii spunea asta mereu. Cineva din vis.Aceeasi voce. Mereu.

Pornise incet inspre casa, furioasa din cauza pierderii seninatatii sufletesti si era invidioasa …” daca eu nu pot privi senina stelele cerului , atunci , nimeni sa nu poata !” …stranse din pumni si se indeparta…

Un val de nori acoperi cerul, iar leaganul se misca din nou…

( va urma )

Inceputuri ( partea I )

2009-04-07T12:11:00.000-07:00

Se plimba aiurea pe strazi incercand sa isi aduca aminte lucrul pe care si-l dorea ultima data , insa nu putea nici macar sa mai tina sticla de vodka pe care o avea in mana , asa ca o arunca, oricum era aproape goala , la ce folos sa o mai duca cu el ?... sunetul de sticla sparta ii invada mintile pentru catva timp, din nefericire doar pentru catva timp. Stropii de ploaie , reci si mari il loveau neintrerupt, insa nu conta asta…” esti un gunoi” ii rasuna in minte , cuvinte spuse batjocoritor de tatal sau…” ai reusit vreodata sa faci ceva bine?” vorbe spuse printre hohote de prietenul lui… priviri rautacioase, vorbe soptite in urma lui , camera din pivnita plina de panze de paianjeni si praf, mirosul de saracie, “ mama ta a murit”, “mama ta a murit “ , “ mama ta a murit” … un ecou care se repeta la nesfarsit si nu se mai indeparta odata ! …privirea inocenta din ochii de copil de 6 ani, care incerca sa inteleaga ce inseamna “ a murit”, apoi caldura lacrimilor care curgeau pe obraji si imaginea unui mormant fara flori, cu o cruce din lemn putrezita si fara culoare. Vroia cu disperare sa se trezeasca din acel cosmar, vroia sa creada ca e un cosmar, trebuia sa fie, “ nu, nu, nu! Nu e asta viata mea!”, acceptarea realitatii era ceva peste puterile lui, ii ura pe toti, pe toti ! Il tradasera toti, toti il abandonara, rase de el si apoi il sterse din mintile lor! Ei meritau pedepsiti , ei trebuiau sa simta durerea , fustrarea, scarba si ura , nu el ! Pasea tot mai furios si apasat, peste tot erau numai belti si noroi intr-un intuneric dens, insa exista ceva, zgomotul facut de niste pasi , oare erau ai lui ?... se opri, insa nu , nu erau pasii lui , zgomotul inca se auzea…Incerca sa fie cat mai lucid, era chiar , frica il facea sa fie, fir-ar, chiar nu inceta sunetul acela, ba chiar se apropia …simtea cum sangele ii circula nebuneste prin vene si cum ii scrasneau dintii. Faptul ca nu avea nimic de pierdut, decat viata lui mizera si fara valoare, dar si curiozitatea il facu sa se intoarca, trebuia sa vada cine e, daca e cineva …se intoarse …inima i se opri, ramase incremenit si fara vlaga …era de necrezut ceea ce vedea.

(va urma)

chrash

2009-02-21T00:07:00.000-08:00

Soapte rastite invaluie mintea mea, soapte semnificand mii de povesti spuse candva care se repeta la nesfarsit si care nu-mi dau pace. Ma bantuie dorinta de o linistite profunda, scapandu-ma de acest chin macar timp de o secunda, o pretioasa secunda ….vreau liniste. Nu vreau trecut, nu vreau viitor, vreau clipa de azi , vreau prezentul , vreau clipa de acum!...si totusi…ce e acum?...Nu vreau sa-mi pese, nu vreau sa simt, nu vreau sa aud…vreau liniste. Privesc in ochii oamenilor care trec pe langa mine si ii privesc pe fiecare in parte…fiecare are o poveste a lui, poveste pe care mi-o da mie, impovarandu-ma mai mult…pe urma devin absenti…raman doar eu, colectionand povesti. Nu vreau povesti , nu vreau sa cunosc, vreau uitare, vreau liniste. Ramane doar vantul taios si rece. Totul e inghetat si mort, e noroi amestecat cu fruze rupte si zapada murdara, gri. Copacii sunt strambi si parca vor sa ma incolaceasca, tinandu-ma prizoniera alaturi de radacinile lor incalcite si scortoase. Treptat , nu mai e nimeni in jur,e o pustietate tacuta si dureroasa , sunt doar eu cu povestile mele, niste vorbe goale. Deschid bratele si le dau drumul… e ca si atunci cand sufli o papadie si ramai doar cu tulpina in mana …ma eliberez si raman doar cu cicatricile. Cerul nu semnifica nimic , nu are nori, nici stele , e doar o pata indepartata care ma face sa ma simt mica si nesemnificativa intr-un gol imens, iar uitarea e cea care salveaza tot. Ma pierd in umbrele unor amintiri reci rupte din intunericul apasator, care invaluie trupul meu. Privirea imi e de sticla, e ca un cavou …fulgerator imi apare imaginea unui glob spart din care se scurge tot, candva era o lume mica in care ningea , iar acum sunt doar niste cioburi imprastiate. Inchid ochii si nu mai vreau nimic, doar liniste, vreau liniste…las totul in urma si cad la nesfarsit in abisul adanc…simt cum se spulbera tot in valuri ce se lovesc de stanci, un vag ecou al unor vise sparte imi rasuna ca un ultim gand …e liniste…

soapte din interior

2008-12-28T05:12:00.000-08:00

Lumini se zbat, lumini se aprind, lumini se sting....jocul lor ma cuprind in mii de ganduri; mii de culori , mii de sclipiri care palesc incet , se sting in intuneric si tot ce imi ramane de facut e sa le pot privi. E un ciclu vesnic din care la sfarsit raman doar amintiri care devin parte din mine, cea asupra caruia se rasfrang. Asez lucrurile pe care le am in ordine ...liniste , dragoste, zbucium, nepasare, amintiri....amintiri , zbucium, dragoste , liniste, nepasare....sau poate nu au ordine , poate nici nu le am, dar ce e dragostea?....poate e gasirea sufletului pereche...dar ce e acela suflet pereche?....poate e recunoasterea sufletului tau intr-un alt suflet....dar daca nu te regasesti in niciunul?...sau in mai multe?..........poate sufletul tau pereche a fost impartit in bucati arcuncate intr-alte suflete, iar atunci nu e bine deloc pentru ca vezi ce ai fi putut sa ai , dar nu poti sa ai, esti incapabil sa ai , la fel de incapabil ca si atunci cand iti dai seama ca nu poti sa opresti caderea fulgilor din cer sau valurile spumegande ale marii mangaiand nisipul tarmului. Poate ca dragostea e....de fapt nu e , e doar atat ...doua persoane care stau in picioare fata in fata, unul tinand in mana o floare galbena, iar celalalt doua lumanari verzi in timp ce o ploaie molcoma de aminitri si regrete li se rasfrage pe fata, exact cum am citit candva. Amintiri ...sunt doar faptele de care am avut parte, fapte care confera stari , stari prin care se reflecta lumea in interiorul tau, iar daca esti impacat cu tine insuti poate ai parte de liniste...dar depinde de cat de multe lucruri sau fapte iti doresti pentru ca intotdeauna cand alegi sa faci sau sa ai ceva ramane posibilitatea sa fi avut altceva , acel altceva la care o sa te gandesti peste ani sau poate cand o sa ai nevoie de el ...asadar ai parte si de zbucium pentru ca intotdeauna trebuie sa alegi lucrurile la care trebuie sa renunti si lucrurile pe care sa le ai si nu e vorba doar de niste lucruri , ele pot fi si sentimente , persoane si tot ceea alcatuieste viata ta. Mai ramane nepasarea ... poate asta e un fel de renuntare , sau poate e atunci cand iti dai seama ca ai analizat si perceput totul intr-atatea feluri incat nici nu mai stii care e calea cea buna, sau te-ai saturat sa alegi , pt ca niciodata nu poti avea totul. Sau poti sa nu ai parte de toate acestea si sa cazi in strafundurile prostei... asta e calea cea mai usoara , numai ca nu toti putem sa alegem calea cea mai usoara...in fine. Tot ce avem e dreptul de a alege, sau de a avea tot ce alegem.

pasi

2008-12-05T12:57:00.000-08:00

Deschid aripile si zbor spre real; insa aici , pe pamant , vantul e rece ; sufletul imi ingheata si inima odata cu el. Durerea vine si ea ca un fulger, rupandu-mi aripile… asadar cad. Pasesc …e tot ce mai pot face. Pasesc cu pasi mari, pasesc apasat, nu merg incet, dar nici nu alerg… oare inspre ce ma indrept? ...... putea-voi eu sa fiu una cu ei?...nu stiu… nu cred…as vrea sa pot, as vrea sa fiu, dar nu sunt…eu sunt doar EU…cea care am fost, care voi fi, care sunt. Privesc in jur, dar nu e nimic de vazut; e trist intr-un fel, poate fiindca eu vroiam sa fi fost…dar nu , nu e. E doar acea pustietate nesfarsita in intunericul profund care incearca sa ma subjuge. Sa renunt…sau nu…ma framanta acest gand intr-una si nu imi lasa linistea…oare cer prea prea mult?... Caut sa vad putina lumina , sa aud macar un freamat, o soapta; insa nu e nimic de auzit. As da orice sa pot auzi - macar pret de o secunda – o parte dintr-un cantec care se revarsa in valuri… sa-mi cante lin si sa-mi legene sufletul, ducandu-l intr-un loc cu lumina. Dar e doar o dorinta, un vis… aici ele nu isi au locul. Au fost sterse demult, inabusite de indiferenta si resemnare, nici macar ura…in acest loc nimeni nu e capabil sa simta nimic. Tot ce ramane e… un gol. O bucata care lipseste , fara de care nu poate fi infaptuit intregul. Inca pasesc…desi ratacita ma simt de o vreme…asadar hoinaresc… hoinaresc ca o straina de ceva ce ar fi trebuit sa imi para cunoscut. Ma simt fara valga si pasii imi sunt grei…vreau sa ma opresc. Nu vad nici un rost, nu stiu daca e, sau daca sa-l caut…nu stiu daca-mi pasa. As vrea sa privesc macar cum vantul spulbera cenusa a unui timp demult ars…inca pasesc , dar inchid ochii…incerc sa revad totul in mintea mea…insa nu mai conteaza…tot ce conteaza acum e sa nu renunt… sa pasesc incontinuu.

carti si trairi

2008-11-24T14:34:00.000-08:00

Salut! …am revenit , e adevarat nu am mai scris de mult timp pe aici…dar totusi nu m-am lasat de scris , nu va faceti griji:P…doar ca poate m-am lasat dusa de val printr-o viata obisnuita ( sau cel putin am incercat :)) ), sau as putea spune :”nu am avut timp” cum fac majoritatea persoanelor cand ii intrebi ceva…intotdeauna sunt in lipsa de timp…asta e scuza perfecta , dar , sa fim seriosi , trebuie sa recunoastem ca atunci cand vrem cu adevarat sa facem ceva nu ne impiedica nimic, doar ca …suntem putin lasi sau lenesi si preferam sa spunem …”nu am timp”…dar cand il avem deschidem tv si uitam de noi…uff , treziti-va la realitate…ganditi pentru voi , nu va fie lene sau nu fiti lasi…in fine, deja deviez de la subiect…:)).
Azi o sa va scriu despre…carti, da despre carti, desi cred , de fapt sunt sigura ca in prezent sunt foarte putine persoane care mai citesc, din pacate. Dar…din fericire sunt una dintre aceia care inca mai fac asta si inca din placere , nu ca asa zice profa de romana sau citesc doar prin sesiuni carti de economie sau mai stiu eu ce (bine am citit si astea …doar trebuia , nu? lol ) , insa trec destul de des pe la biblioteca sa imi iau cate o carte…indiferent ce carte ar fi , imi place sa citesc tot , in functie de starile mele , in fine.
Acum ..pentru cei care nu citesc , o sa incerc sa descriu ce inseamna pentru mine a citi o carte…desi o sa fie cam greu si nu o sa cunoasteti niciodata senzatia aceea pana nu o sa o faceti voi insiva. Asadar… prefer sa citesc iarna, cand afara e frig…sa vad pe fereastra zapada sau cum copacii isi leagana crengile indemnati de vant, sa fiu undeva la tara si sa aud cum arde focul…uff , cred ca va las si fug repejor la tara :))…dar ma sacrific sa pot sa termin de scris :P….deci sa continui , sa recapitulam… iarna, undeva la tara si aaa…weekend! Asta e esential, cel putin pt mine e, sau daca nu e weekend …fac eu sa fie..:P, in fine.
Incep intotdeauna dimineata sa am timp sa termin cartea, imi pregatesc multe de baut (hey …ceai , ciocolata calda, nelipsitul cola, nu va ganditi la altceva :D, mai ales tu Mihai :)) iarta-ma ca nu m-am abtinut…sper sa ma mai adapostesti la tine in birou asa din cand in cand :P ) si incep sa citesc…timpul zboara si incet , incet parca intru in atmosfera de acolo , vad totul ca si cum as fi acolo , traiesc chiar si sentimentele personajelor, le simt fericirea sau tristetea , indoielile sau hotararea neclintita.
Pentru mine a citi o carte e ca si cum cineva mi-ar da sansa sa traiesc iar si iar , la fiecare carte parca am o alta viata…probabil acesta e unul dintre modurile in care evadez eu din realitatea aceasta sau un mod de a simti unele trairi . Oricum aceasta e perceptia mea despre carti…poate fiecare are alte pareri, sau simte altceva cu privire la asta…unii nu le acorda importanta , iar altii uita pur si simplu ca ar exista asa ceva…app era sa uit.. mai exista si internet…si asta ne ocupa tot timpul :)) sau destul de mult timp … fac parte si din categoria asta …”fan net” :P… in fine, acesta ar fi un alt subiect. Toate acestea fiind “scrise” sper ca atunci cand o sa treceti pe langa o biblioteca sau o librarie sa va amintiti de ceea ce am scris eu pe aici…si cititi o carte! Merita… ;)

ploaia din noapte

2008-11-13T01:46:00.000-08:00

E noapte iar, dar nu sunt stele, nu, cerul e prea furios sa le arate acum; isi cheama norii intunecati sa il acopere ca pe un mormant acoperit de frunzele putrezite ale toamnei. Tunetele puternice sfarteca linistea adanca a noptii. Vantul incepe cu intensitate spulberand toate lucrurile marunte ce ii stau in cale; e furios si el, i se aud soaptele suierand in sunete neintelese de nimeni. Norii sunt tot mai densi, tunetele se aud tot mai aproape, dar ...se opresc , vantul parca dispare la fel cum a aparut; totul e incremenit si e liniste ...linistea dinaintea furtunii.
Trec secundele, parca le si aud cum zboara in linistea amutitoare , dar ...cad primii stropi de ploaie, intr-un alt cantec tainic si cu intelesuri ascunse pierdute treptat in veacuri; distruge linistea de dinainte, acum se aude cum ploaia zdrobeste tot in cale, chiar si ultimele frunze ratacite prin batranii copaci, rupandu-le, lasandu-i goi si tristi.
E o ploaie venita sa spele tot, furioasa parca ca ea e aceea care trebuie sa indeplineasca acest rol mereu si mereu. Nu, acum nu e o ploaie lina menita sa aduca liniste; acum menirea ei e sa aduca cu ea furia cerului intunecat; cade greu apasand parca sufletele oamenilor agitati de furtuna noptii si frica vinovatiei; formeaza siroaie de apa care se tarasc asemanator serpilor pe pamantul care nu le mai inghite.
Noaptea trece, iar ploaia inceteaza lasand in urma belti si frunze amestecate cu noroi. Linistea revine aducand cu ea tristetea dupa implinirea razbunarii; totul e pustiu si fara sens; nimic nu mai misca decat flacara unei unei lumanari uitata aprinsa... dar si ea se va stinge in curand , dupa ce focul va mistui si ultima picatura de ceara...
Oare de ce nu exista si in sufletele oamenilor ploaia care sa spele, focul care sa purifice... cat mi-as dori asta! ...dar e imposibil, ei se lasa mistuiti de ura si resentimente, distrugand si ultima picatura de seninatate care se mai vede ratacita in ochii lor. Ei nu vad ca de fapt in mainile lor se afla libertatea de a decide daca sa provoace ploaia sau sa aprinda focul...focul care sa arda ura lasand in urma doar cenusa spulberata in vant...

vremuri demult apuse

2008-11-08T20:03:00.000-08:00

E iarasi noapte si e iarasi tarziu… e liniste, parca totul e amortit, parca e o alta lume acum….sunt doar eu cu gandurile , amintirile mele…azi trecand prin oras am vazut cladirea in care am facut liceul. Am …sentimente amestecate cand il vad; in primul rand, cel mai intens e dorul …dorul de perioada aceea. Nici nu stiu cu ce sa incep, am atatea sa de povestit in legatura cu subiectul asta, cred ca o sa trebuiasca sa scriu vreo zece articole pentru a putea face macar un rezumat …:)) , dar la cine nu e asa? Pun pariu ca toata lumea are multe de povestit cand e vorba de liceu.

E perioada aceea “magica” cand “scapi” de parinti eventual , cel putin pentru mine asa a fost, desi nu vroiam…in fine , asta e alt subiect. Imi amintesc prima zi de scoala…pe mine , pe colegii mei , nimeni nu avea habar de nimic pe acolo, nu stiam absolut nimic…eram rataciti si cu capul in nori…dar in fata noastra erau cei care aveau sa incerce sa ne aduca cu picioarele pe pamant…ii compatimesc si acum ;))…in fine. Nu o sa va povestesc cum a decurs prima zi de scoala , bine … ceva obisnuit…directorul scolii care ne felicita pentru performanele noastre de a ajunge acolo si …stiti si voi cum suna un discurs de prima zi de scoala.

Pe urma…au trecut zilele si noi incepeam sa “gustam” viata de liceu…socati cand mai luam cate un 3 la mate , mandri de noi cand chiuleam de la cateva ore, dar totusi dezorganizati…bine, asa e la inceput.

Hm…oare sa scriu si despre colegii mei? ..nu cred …or sa ma omoare acum cand mai sunt pe la cusuri la master…;))…oricum era de bine :D.

Mie mi-au placut mai mult ultimii 2 ani , poate pentru ca nu mai eram chiar asa copii toti …imi e dor de zilele cand faceam tot felul de prostioare cu totii, tot felul de traznai… stiti de exemplu …diminetile in care opresti alarma si la fiecare ora iti promiti ca mergi la urmatoarea, iar in cele din urma te gandesti cum sa faci rost de o motivare…sau diminetile in care ajungi cu 30 de minute mai repede , dar nici nu iti amintesti cum ai ajuns acolo la cat esti de somnoros; iarna iesirile in parc si uitand de noi acolo pana dupa cateva ore cand nu mai eram in stare sa facem nici un bulgare de zapada; fitzuici la xerox sau dictat teze la toti…pause pierdute la chiosc pentru un afurist de cola…

Ce sa mai zic de perioada cu majoratele cand la fiecare dintre ele aveam concurs : bataia cu frisca , regele si regina care bea mai multa vodka ( vezi… nu am pomenit nume , desi…daca o sa mai faci asa data viitoare jur ca eu nu te mai duc acasa…); dansatul in maieu …cert era ca dupa fiecare majorat erau cateva persoane care nu mai veneau lunea la scoala :P.

Sa pomenesc de farse??.... cu totii am fost si organizatori si victime…dar era amuzant , ganditi-va cum e cand stii ce ai pregatit pentru colegii tai si vizualizezi tot …iar cand se intampla te abtii sa nu mori de ras…dar stai linistit( nu prea ) stiind ca vine si randul tau…

Mai eram pasionati si de cateva practici ( cei implicati stiu de ce :)) ) : ascunsul dupa dulap sa nu ne asculte profu’( practica nerecomandata pentru cei alergici la praf :)) ), saritul de pe fereastra cand era prea tarziu de plecat pe usa…, postarea desenelor unicat pe tabloul cu stema …( app …Radu multumesc ca m-ai salvat atunci, dar anyway erai dator de la faza cu chimia…) inventarea unor cantece pentru unii dintre noi…aruncatul cu bakerolls( pacat ca m-a prins profa de psihologie...Dia numai tu ai fost de vina atunci) participarea la tot felul de evenimente ( Valentine’s , Halloween, balul bobocilor si orice altceva din ce gaseam noi sa facem inca un party…) si multe multe altele…dar e tarziu si mult prea mult de povestit...asa ca doar am enumerat cateva amintiri din liceu...

Imi e dor de trupa noastra de pe acolo…eram in formatie completa , la faculta mai putini , iar acum la master au ramas doar eroii din Eco…

lumea...in negru

2008-11-07T16:31:00.000-08:00

Imi place …negrul, da , imi place , nu imi e frica sa recunosc asta , chiar nu cred ca e ceva…rau. Pe unii oameni ii …sperie culoare asta ,cred …cel putin reactia asta li se citeste pe fata, atunci cand dupa mult timp au curajul sa intrebe: “ tu de ce porti mult negru?” , iar eu le raspund: “ e culoarea mea preferata”. Sa nu intelegeti gresit , nu sunt nici in genul..: ziua 1, tricoul negru nr. 1, ziua 2, tricoul negru nr. 2 si tot asa pana la 7…nope, nu e deloc asa…daca e negru , asta nu inseamna ca nu e diversitate...in fine.

Daca ai sa te uiti la ce semnifica aceasta culoare ai sa zici..”de ce negru?” …negrul nu e folosit doar de persoanele “malefice” …nu , in nici un caz...cei care poarta negru sunt persoane ….deosebite, sensibile , dar puternice , detin un “ceva “ acolo inlauntrul lor, ceva deosebit , iar negrul protejeaza acel ceva … poate ca noi suntem egoisti…nu impartim acel ceva cu lumea de afara, nu e necesar , cei care merita sa cunoasca acel ceva, il percep .Nu suntem persoane rele, nu deloc…..noi nu purtam doliu pentru noi, ci pentru cei ce sunt incapabili sa perceapa semnificatia acestei vieti.

Negrul e …simbolul noptii, simbolul pamantului…..nu e doar o culoare, e …o “stare”, o “ traire”. Apreciez si celalalte culori, sunt esentiale …cum ar fi primavara fara verde , vara fara culorile florilor, toamna fara amestecul de ruginiu, galben , iar iarna fara imaculatul alb… nu …nu ar mai avea nici un sens nimic, fara ele.

Dar negrul e o culoare neutra, poate de aceea imi si place sa o port… eu nu incerc sa schimb oamenii , incerc sa apreciez lucrurile bune pe care le vad in ei.

Fiziologic vorbind , negrul scade mult activitatile vitale, facandu-ne sa putem sa “traim” viata mai mult cu sufletul , ignorand lucrurile banale care ne tin in loc…uneori suntem atat de prinsi de lucrurile existente fizic incat uitam ca mai exista si ceva acolo , in noi , ceva spiritual care are nevoie de atentie, timp si …ingrijire…pentru ca acel ceva suntem de fapt, noi, in esenta. Dar nu …nu ne preocupam noi de asta, uitam ca avem asa ceva, inchidem asta intr-un colt intunecat in strafundurile noastre si il abandonam acolo ….pana se stinge si ajungem sa fim niste “morti” vii…realizam dupa ani si ani ca nu gasim rostul … pe care l-am ingropat demult.

Asadar atunci cand plecati la servici nu va ganditi la “ azi e data de 9 , maine iau salariul , yupyy!!!” sau privind vitrinele “ vai…ce pantofi superbi, sigur o sa ii cumpar” , ci mai bine incercati sa priviti cerul sau oamenii ce trec pe langa voi…unii mai grabiti, altii mai “fara chef” , dar oameni…nu ma intelegeti gresit; si mie imi plac pantofii, nu e nimic rau in asta…ceva rau e sa uitam ca viata consta in ceva mai mult decat o pereche de pantofi, o masina sau o casa…astea sunt lucrurile care fac PARTE din viata, nu prin care ne traim viata.

Prin urmare …bucurati-va de vant , cand se joaca prin parul vostru, bucurati-va de ploaie cand purifica totul, de soarele care ne incalzeste sufletele, de gheata iernii care ne face mai puternici…

Asa vad eu lumea “in negru” sau “ din negru” …ma pierd in trairi si zambesc , desi e un zambet cu colturile mai in jos…

as vrea sa fiu...

2008-11-06T18:36:00.000-08:00

S-a sfarsit o alta zi….timpul se scurge , zilele trec….iar eu nu gasesc prea multe sensuri …de ce nu sunt eu un…lac …da , un lac undeva pe un munte..sau fiu doar eu….maret, adanc , rece si …singuratic… sa nu cunosc pe nimeni, sa nu ma cunoasca nimeni…doar muntele si cerul….cand as fi vesela m-as juca cu vantul…as face valuri…unele mai mici altele mai mari….as mangaia pamantul pe care l-as atinge cu ele….alteori, cand cerul e trist as privi cum isi strange norii…la fel cum se strang lacrimile in ochii cuiva…cerul e trist toamna ….ma bucur de stropii care cad …vantul e darnic cu mine, imi aduce frunzele ratacite ale batranilor copaci care parca sunt tristi si ei…dar puternci , rezistenti…trec secole peste ei cand oamenii nu ii distrug. Muntele….e cel care niciodata nu ne poate spune nimic …e tainic, dar mai pretios decat noi toti…el e de la inceputuri aici, priveste fiecare anotimp…fiecare an cum trece , toate se schimba , dar el ramane tot nemiscat , tot neschimbat…pururi rabdator si atotstiutor. Toamna e pe sfarsite …din ce in ce mai rece si incet o sa plece si ea….o sa ii faca loc iernii….da reginei ierni. Cat de mult pot iubi iarna ….la inceput e mai timida parca , dar pe urma isi face simtita prezenta…toti o asteptam pregatiti parca sa ne inveleasca cu zapada ei ….cand ninge ii simt fulgi reci cum se topesc cand ma ating , dar incet inghet si eu, e mai bine asa , acum or sa poata si fulgii sa se odihneasca deasupra mea, nu o sa mai distrug acele forme perfecte cazute din cer si conduse de vant….straturi de nea imbraca copacii si muntele….totul e atat de linistit si perfect….iarna isi opreste fulgii, ne-a oferit destui…frumoasa noapte paseste agale , duce cu ea un inghet crunt parca pentru a inmarmuri splendoarea aceea….acum ma simt bine… cald pe dinauntru si inghetat pe dinafara; o parte din mine transformata in gheata – la fel ca inima mea- dura , de nestrapuns; insa zapada cu atingerea ei gingasa , blanda ma face sa fiu mai sensibil , mai intelegator. Apare sublima luna, desavarsind totul mai ales ca azi e plina….stelele argintii o admira parca si completeaza cerul in semn de pretuire……dar nu sunt singurele care fac asta . Pe o stanca apare un lup singuratic venit aici pentru a infaptui un antic ritual , un cantec adus omagiu lunii in semn de devotament… e liniste si aromnie aici, privesc luna, ma bucur de zapada , ascult urletul lupilor in aerul inghetat….si… ma trezesc la realitate…nu sunt un lac….deschid ochii si imprejur sunt aburi…inca mai simt lovitura picurilor fierbinti de la dus…ma invelesc cu un prosop si ies….afara ma asteapta lumea in care inca nu e iarna, dar sunt oamenii cu sufletul inghetat…pietrificat….ei traiesc intr-o lume in care isi doresc ceva ce nu are nici o semnificatie , dau lucrurilor si vietii un alt sens , iar eu ma simt ratacita ….candva or sa isi dea seama ca ei sunt cei care au ratacit pe alte drumuri….

we will , we will ...rock you!

2008-11-05T17:37:00.000-08:00

Sa incepem…cam somn imi e acum , dar trecem peste asta , in noaptea aceasta am ceva important sa va povestesc despre ceva ce mie imi place mult …acel ceva e nerv, acum ghiciti cam ce ar putea fi nerv...ei bine , nerv e ceva ce fiecare oras ar trebuie sa aibe , e un loc aparte cu mult farmec si cu mult ..rock. Da , chiar e un loc pe care ar trebuie sa il vedeti..ati fi impresionati…pe undeva la demisol , deschizi o usa si ..wow , ce e aici.....mult rock, fum de tigara si o atmosfera ..mistica, da bine spus, un loc in care chiar si peretii sunt pictati…alb , rosu si bineinteles……..nergu, nelipsitul negru…desene interesante , chiar si marlyn manson iese dintr-un coltisor , privindu-te sfidator…felinarele prinse pe pereti raspandesc o lumina difuza, iar daca privesti oamenii or sa iti placa toti de pe aici … unii - motoristi inraiti, altii - copii de 15 ani care au descoperit locul chiulind de la ore, baieti si fete , oameni de afaceri si someri…aici nu conteaza prea mult ce esti , atat timp cat esti tu insuti… toti te accepta pt ceea ce esti tu , bineinteles asta daca esti ok …dar nu prea ai cum sa fii altfel daca esti in nerv.

Ma asez la o masa, vine lume , incepem sa povestim si asteptam sa vina trupa…cei cu chitarele si tot, pregatiti sa transforme o seara obisnuita in ceva mult mai mult decat …obisnuit…luam ceva de baut, bine , fiecare dupa preferinte , eu prefer gin , iar ei ..ce or vrea …intre timp rammstein ne striga “du hast” pana in suflet si locul devine tot mai aglomerat..in sfarsit vin si cei care ne canta in seara asta…incepe totul si …. e perfect….nu ne ramane tuturor nimik de facut decat sa “ enjoy the show”…come on , nu ma puneti sa incerc sa descriu si asta , nu e nevoie pentru cei carora le place rock-ul ….iar pentru cei ce nu stiu…nu i-ar ajuta cu nimik sa incerc sa le descriu eu…daca ai asta in sange , cunosti senzatia…in fine seara s-a terminat si lumea incepe sa plece…ma gandesc sa mai stau putin , mai privesc oamenii de pe acolo , unii mai speciali sau bruneti decat altii…si ma gandesc cum ar fi sa ii vad pe cei de la cargo…da , vin si cei de la cargo cateodata pe acolo…in fine, platesc si plec repede inspre casa, gandindu-ma ca merita sa fac un sacrificiu si sa va pove si voua de nerv…intru in bloc, urc scarile si …fuck usa de la etaj e incuiata iarasi( of of vecinii astia…speriati de atata otv) si eu bineinteles ca nu am si cheile astea … de ce …de ce???....cobor si merg la scara de incendiu….doamne macar de ce nu m-am facut pompier…

Acum imi e mult mai mult decat somn…astept sa termine cargo de cantat “ca o stea” si…ca o stea o sa adorm…noapte buna!

artistii.....din '97

2008-11-04T14:38:00.000-08:00

E seara si am pornit tv-ul …de obicei chiar nu fac din astea …nope, nu sunt fan ..”elodia” si chiar daca as fi nu ar fi nevoie sa pornesc tv..as auzi tot de la vecinele mele dragute..pe care nu le pot potoli altfel decat cu niste metallica…in cazul in care nu fac asta risc sa aud toata noaptea ce e pe otv….in fine , despre vecinii ar fi alt subiect de tratat. Deci asa cum spuneam am pornit tv si bineinteles , nu am rabdare sa ma uit pe un anumit post…nu sunt nici fan acasa sau kanal d…sau mai stiu eu ce ..nope..eu doar butonez si cum tot apareau alte imagini la un moment dat apare pe undeva ceva cu 3SE…doamne….am ras pe moment si mi-am amintit tot..ceva ce parca era sters din mintea mea ….cum am putut sa uit….ce la moda erau candva baietii de la 3SE….nu era nimeni sa nu stie de ei. Eram in generala si a aparut hitul “ai plecat” asta candva prin ’97 …pe atunci aveam 11 ani…..vai…si colegele de la scoala erau innebunite….tin minte ca am fost la ceva concert cu ei…bine mi-am pierdut un pantof pe acolo, asta nu conteaza …dar cand am mers luni la scoala nimeni nu mai vorbea cu mine…cum am putut eu sa merg fara pretioasele mele colege…..bine , daca nu aveai postere cu ei sau macar ceva casete , nu mai erai “tru”, dar chiar sa mergi la concert…asta nu se mai iarta. Imi amintesc si acum fetele innebunite de acolo….strigau mai tare decat se auzeau baietii …baietii in costumele lor de astronauti….ce mai, un adevarat show, dar trebuie sa recunosc ca si mie mi-a placut pe acolo…..bine, in afara de cateva faze, dar sa lasam criticile..:P . Pe urma au mai aparut si cei de la animal x cu parul ceva mai deosebit …..in rosu , galben si ….verde( ce sa facem “vierme” nu a putut sa puna albastru sa fie in ton cu steagul nostru …nu, trebuia el sa fie mai deosebit…el a vrut verde!..:)) )…apoi cei de la N&D cu “vino la mine” sau “ nu ma lasa” , “nu vreau sa te pierd”…..hm cam multe probleme aveau pentru inceput :P.

Dar hey….mai erau cei de la genius cu “macho man” sau “ciocolata” pe care nu ne-o dadeau nici sa ii batem…eh nici chiar sa bati pe cineva pt o cioco, chiar erau cam pofticiosi si zgarciti artistii pe atunci….si celor de la valahia li s-au furat bananele , dar macar le-au prins pe suzana si roxana…..ce sa mai zicem de andre…ele aveau melodii pentru fiecare sezon…dar ce miscari! Un pas la stanga , un pas la dreapta si …..poc! miscare cea mai senzationala pe care o aveau ……..rotirea din cap ..noroc ca nu era nimeni prin apropiere..:)) in fine ..cert e ca erau multi “artisti” pe atunci si cu siguranta toti ne amintim de ei ..cu mai multa sau mai putina placere….

trist....dar se intampla

2008-11-04T08:53:00.000-08:00

Sunt atat de multe subiecte pe care vreau sa le discut aici si mi-ar fi placut sa incep cu ceva ……..dragut, pozitiv , dar nu o sa fac asa , nu pot vorbi despre lucruri placute , iar in interiorul meu sa simt cu totul altceva …o sa impart totul cu voi , chiar si lucrurile pe care le ador, apreciez…..dar nu acum , nu azi.
Subiectul de azi ar fi ….de ce trebuie sa fim dezmagiti, asteptam noi prea mult sau ei - cei care ne dezamagesc - sunt adevaratii vinovati…..bine….nu vorbesc aici de lucruri marunte , sau ca a fi dezamagit ar fi atunci cand o persoana nu iti face toate mofturile sau nu face lucrurile in felul tau si …..hop, esti dezamagit ……nu …deloc, asta ar fi absurd si ne-ar transforma in niste oameni imposibili, egoisti si nemultumiti. Bineinteles exista si persoane ca si acestea , vesnic nemultumite , pesimiste si ….”bosumflate” :)) …har domnului , am cunoscut destule si de acest tip ( preferam sa nu , dar asta e ).
Vorbesc acum despre …dezamagirea aceea care ti-o produc persoanele dragi ……aceea e cu adevarat dureroasa , pentru ca ele ori se incadreaza in familia ta ( parinti, frati, surori etc) , ori sunt persoane pe care atunci cand noi le-am cunoscut erau atat de ….dragute , speciale chiar as putea spune , doar de aceea am si inceput sa tinem la ele …….asa ca “ investim” tot in ele…..timp , bani, afectiune, lucruri care presupun si sacrificii ,compromisuri …. si totul e ok , decurge normal si chiar bine …noi am face orice pt aceste persoane si ele pentru noi ( sau asa ne place noua sa credem..), pana cand ele sufera o ..”transformare” parca…..nu neaparat in mod radical , ci si treptat …….observi de la un timp ca …..nu mai apreciaza lucrurile pe care tu le faci pentru ei , li se pare ceva normal, iar atunci cand tu esti in situatia de a avea nevoie de ajutor esti catalogat ca “nefiind in stare sa te descurci singur” …..sau a doua variata, cand te trezesti ca ceilalti profita de tine , stiind cum esti tu ca si persoana……. si te trezesti intr-o zi intrebandu-te : “ fuck…unde e viata mea?” sau si mai rau , nu mai ai viata..:P, suna amuzant, dar e dureros. Oricum ai trei varinte, incerci sa ii trezesti la realitate ( misiune imposibila), rupi orice legatura cu ei (singur pe lume), sau….ghiciti acum care ar fi ultima varianta….:))…sa le faci pe plac si sa uiti ca ai avut vreodata o viata, sacrificandu-te pentru mofturile lor, bineinteles fara ca sa primesti in schimb macar putina recunostinta……parca ar mai si conta in cazul asta ( martirul necunoscut).
Cea mai grea parte de aici e sa alegi o varianta si de aceea uneori ne simtim derutati intr-un fel sau preferam sa nu ne gandim la lucrurile astea , avand impresia ca o sa treaca….bine se poate intampla si asta , dar sunt cazuri rare, in care se poate remedia ceva in felul acesta.
Dezamagiti am putea fi ……si atunci cand lasam in urma persoane la care tinem cu adevarat , dar pur si simplu caile noastre se despart , nu mai exista acel ceva care sa le tina impreuna ….sau avem prea multe de pierdut atat noi cat si persoana respectiva daca am continua totul impreuna…asa ca ramanem iar singuri si ai nimanui …dezamagiti din nou …
Probabil are si dezamagirea rolul ei….aceea de a ne face mai puternici si de a aprecia cu adevarat pe cei care ne sunt alaturi….oricum in legatura cu cei care ne-au dezamagit …..nu trebuie sa uitam si sa incercam sa stergem cu buretele lucrurile bune pe care ei le-au facut, momentele ok dintre noi….au facut parte din viata noastra si nu e o crima sa ii pastram acolo…in o particica din sufletul nostru…..
Fiecare dintre noi alege….fie iertarea , fie ignoranta , fie singuratatea …in functie de caz…dar cel mai rau e atunci cand esti dezamagit de tine insuti…..poate o sa discut despre asta altadata, important e ca intotdeauna , indiferent de situatii trebuie sa ne pastram increderea in noi , dar si in cei care o merita , sa fim puternici si intelegatori, constienti de faptul ca viata e asa cum hotaram noi sa fie…asa ca preocupati-va de asta….si ganditi-va la cei din jur …dar niciodata , niciodata nu uitati de voi!